Alpinismul, în accepţiunea cea mai largă a cuvântului, desemnează orice activitate recreativă sau sportivă care are ca scop ascensiunea în munţi. Termenul iniţial vine de la ascensiuni în munţii Alpi (alpi+nism). Ulterior, pe măsura evoluţiei activităţii, termenul "alpinism" s-a nuanţat doar pe intinerarii greu accesibile, ce necesită tehnică, echipament şi experienţă corespunzătoare.
Alpinismul implică, în majoritatea cazurilor, asumarea unei doze mai mici sau mai mari de risc, datorită naturii traseelor care pot fi deseori o combinaţie de pasaje de stâncă, zăpadă sau gheaţă, cu factorii de risc implicaţi. Acestora li se adaugă, în unele cazuri, dificultăţile pe care le ridică accesul la traseul propriu-zis, găsirea liniei acestuia, durata ascensiunii, schimbările de vreme, etc.
Alpinismul îmbracă mai multe forme care sunt, mai mult sau mai puţin, dictate de natura traseelor parcurse, maniera în care se face ascensiunea şi tehnicile puse în joc.
Se disting astfel:
- alpinism clasic (văi, creste, brâne până la gradul 3A)
- alpinismul tehnic (sinonim: căţărare alpină)
- căţărarea „big-wall“ (pe pereţi de stâncă foarte mari)
- căţărarea pe gheaţă/mixt
- căţărarea liberă (sinonim: escaladă)
- bouldering-ul (căţărarea liberă la mică înălţime, fără coardă)
- buildering-ul (căţărarea liberă pe clădiri urbane înalte)
De asemenea, în funcţie de stil se pot distinge:
- căţărarea liberă
- căţărarea artificială (sinonim: mecanică)
- căţărarea solitară (sinonim: solo. Singur dar cu auto asigurare)
- căţărarea solo integral (Singur şi fără coardă)
- căţărarea "la vedere"
- căţărarea "după lucru"
Pentru fiecare dintre acestea există combinaţii şi nuanţări, cele de mai sus fiind doar o sumarizare a celor mai importante delimitări în cadrul generic al alpinismului.
No comments:
Post a Comment
Părerea ta contează!